Recuperarea indemnizatiilor medicale platite salariatilor

Recuperarea indemnizatiilor medicale platite salariatilor


Recuperarea indemnizatiilor medicale platite salariatilor – Sunteți angajator și ați plătit salariaților dvs. indemnizații de asigurări sociale de sănătate? Aflați în continuare cum puteți recupera aceste sume de la Casa de Asigurări de Sănătate și ce puteți face în situația în care sumele solicitate nu vi se restituie în termenul legal.
În conformitate cu dispozițiile OUG 158/2005, angajatorii pot formula către Casa de Asigurări de Sănătate cerere de restituire a sumelor plătite cu titlul de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cum ar fi indemnizațiile de maternitate și cele pentru incapacitate temporară de muncă, care se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul indemnizațiilor este stabilit în baza certificatului de concediu medical.
În situația în care cererile au fost formulate în termenul legal de 90 zile de la data la care angajatorii au efectuat plata indemnizațiilor către angajați, Casa de Asigurări de Sănătate trebuie să restituie sumele în termen de 60 zile de la data depunerii cererii.
Dacă restituirea sumelor plătite cu titlul de indemnizații de asigurări sociale de sănătate nu este efectuată în termenul legal, vă puteți adresa instanțelor judecătorești competente printr-o acțiune în pretenții împotriva Casei de Asigurări de Sănătate, prin care să solicitați atât restituirea sumelor plătite, cât și penalități de întârziere.
În multe dintre situațiile întâlnite, Casa de Asigurări de Sănătate se conformează obligației de plată a sumelor reprezentând indemnizații de asigurări sociale de sănătate pe durata desfășurării procesului, situație în care procesul continuă în ceea ce privește penalitățile de întârziere, acesetea fiind datorate de la data la care trebuiau restituite sumele (60 zile de la data depunerii cererii), până la plata efectivă.
Dacă vă confruntați întârzieri din partea Casei de Asigurări de Sănătate în plata sumelor achitate salariaților dvs cu titlul de indemnizații de asigurări sociale de sănătate, nu ezitați să ne contactați pentru a vă oferi asistența și îndrumarea necesare introducerii unei acțiuni la instanța judecătorească competentă pentru recuperarea sumelor cuvenite!

No comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *