Recunoașterea hotărârilor străine pe teritoriul României

1. Recunoaşterea de plin drept

Hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă

• se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă,
• fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori
• în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român
• nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.

2. Recunoașterea de către instanța de judecată

Hotărârile referitoare la alte procese decât recunoscute de drept, pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a)hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;

b)instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenţa să judece procesul fără însă a fi întemeiată exclusiv pe prezenţa pârâtului ori a unor bunuri ale sale fără legătură directă cu litigiul în statul de sediu al respectivei jurisdicţii;

c)există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.

Dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, ea trebuie să constate, de asemenea, că părţii în cauză i-au fost înmânate în timp util atât citaţia pentru termenul de dezbateri în fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de a se apăra şi de a exercita calea de atac împotriva hotărârii.

Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi invocat numai de către acea persoană.

3. Motivele de refuz al recunoaşterii

Recunoaşterea hotărârii străine poate fi refuzată de către instanța de judecată, pentru oricare dintre următoarele cazuri:

a)hotărârea este manifest contrară ordinii publice de drept internaţional privat român; această incompatibilitate se apreciază ţinându-se seama, în special, de intensitatea legăturii cauzei cu ordinea juridică română şi de gravitatea efectului astfel produs;

b)hotărârea pronunţată într-o materie în care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obţinută cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidenţei legii aplicabile conform dreptului internaţional privat român;

c)procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanţelor române sau se află în curs de judecare în faţa acestora la data sesizării instanţei străine;

d)este inconciliabilă cu o hotărâre pronunţată anterior ei în străinătate şi susceptibilă de a fi recunoscută în România;

e)instanţele române aveau competenţa exclusivă pentru judecarea cauzei;

f)a fost încălcat dreptul la apărare;

g)hotărârea poate face obiectul unei căi de atac în statul în care a fost pronunţată.

Recunoaşterea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul internaţional privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.

4. Instanţa competentă

Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Cererea de recunoaştere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanţa sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepţia autorităţii lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină.

5. Documente ataşate la cerere

Cererea de recunoaştere a hotărârii străine se întocmeşte potrivit cerinţelor prevăzute de prezentul cod şi va fi însoţită de următoarele acte:

a)copia hotărârii străine;

b)dovada caracterului definitiv al acesteia;

c)copia dovezii de înmânare a citaţiei şi a actului de sesizare, comunicate părţii care a fost lipsă în instanţa străină, sau orice alt act oficial care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea;

d)orice alt act de natură să probeze, în completare, că hotărârea străină îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute de lege.

Actele prevăzute anterior vor fi însoţite de traduceri autorizate şi vor fi supralegalizate, cu respectarea dispoziţiilor legii. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.

6. Întreruperea prescripţiei

Cererea de recunoaştere a hotărârii străine întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.

7 Instanța învestită cu recunoașterea unei hotărâri străine nu poate judeca din nou litigiul pe fondul cauzei și nu poate modifica cele dispuse de instanța de judecată a cărei hotărâre se cere a fi recunoscută.